Un vis frumos…

Notă: această poveste a fost scrisă iniţial, frază cu frază, sub formă de SMS, de aici forma ei brută, nefinisată.

Se numea Claire şi moştenise de curând o avere considerabilă, care cuprindea şi domeniul Splendor…

Bineînţeles, acest lucru ar fi putut să-i aducă un soţ de familie bună, copii, acces la nobilime..

Pe scurt, tot ce şi-ar fi putut dori o femeie normală din timpul şi cu originile ei.

Claire, însă, spre nefericirea acum răposaţilor ei părinţi, nu arătase niciodată vreo înclinaţie spre o viaţă normală.

Avusese întotdeauna înclinaţie către preocupări considerate pe atunci bărbăteşti, cum ar fi ştiinţele.

În special astronomia.

În loc de prinţi şi locuri la curte, Claire visa la stele îndepărtate şi corpuri cereşti încă necunoscute.

Averea moştenită o folosise, în mare parte, pentru construirea unui observator, care rivaliza, în modernismul său, chiar şi cu cel din Londra.

Într-o noapte, pe când Claire îşi făcea obişnuitele sale studii din ultimele luni, anume observarea unei stele din Centura lui Orion, ceva straniu se petrecu…

Pe când se uita prin telescop, o lumină puternică din direcţia stelei aproape o orbi.

Ceea ce fusese un ghem luminos, începu să se materializeze, treptat, într-o formă asemănătoare unui tânăr…

„Cine… Ce eşti?” întrebă Claire, mai mult uluită decât speriată.

„Sunt Kandor, din steaua pe care o observai…” răspunse tânărul, care, Claire abia acum observa, era complet gol.

„Pune ceva pe tine, e necuviincios!” exclamă Claire, roşind.

„Ah, scuză-mă, nu mi-am dat seama…” răspunse Kandor, uşor amuzat.

După ce omul stelar se îmbrăcă, cei doi se puseră apoi pe discuţii…

Şi au discutat câte-n lună şi-n stele, Claire şi Kandor, amândoi simţind că n-au mai întâlnit pe nimeni ca celălalt în viaţa lor…

Astfel trecură săptămâni şi luni, Kandor venind în fiecare noapte, iar Claire aşteptându-l cu nerăbdare.

La un moment dat, Kandor îi propuse lui Claire: „Vino cu mine, pe steaua mea!”

„Mi-e frică să nu ard”, răspunse Claire, puţin precaută.

„Nu-ţi fie frică, eşti cu mine…” zise Kandor, puţin îngrijorat că ar putea-o pierde pe Claire.

„Atunci spune-mi, Kandor, cum ar putea o pământeancă să vieţuiască pe o stea?” întrebă Claire, încă circumspectă, dar totuşi plină de speranţă.

„Claire… De ce îţi vezi numai limitele?” răspunse Kandor.

„De ce nu vezi că spiritele noastre sunt la fel?” continuă Kandor.

„Aproape la fel” îl corectă Claire.

„Aşa e, nu sunt două suflete exact la fel”, răspunse împăciuitor Kandor.

„Dar gândeşte-te la un lucru”, continuă el. „Există o distanţă enormă între casele noastre şi ne-au trebuit ani să ne găsim. Cu toate acestea, ne-a trebuit un timp atât de scurt ca să avem ceva ce mulţi nu au de ani de zile!”

„Asta nu-ţi spune că există ceva ce ne protejează relaţia? Că orice am face, nu putem sta deoparte unul de celălalt?” continuă Kandor.

„Ai dreptate, ceva ne protejează… iar acel ceva e dragostea… Ea ne va învălui şi ne va da putere să trecem peste tot.” răspunse emoţionată Claire.

Kandor şi Claire se sărutară cu pasiune şi începură să plutească uşor…

Ce s-a mai întâmplat pe urmă, nu mai ştie nimeni, cei doi îndrăgostiţi pierzându-şi orice urmă în lumina îndepărtată a stelelor…

SFÂRŞIT

Advertisements